Scopul reglementării contractelor încheiate la distanță este de a proteja consumatorii în contextul creșterii comerțului electronic, asigurându-se că au acces la informații clare și complete înainte de a lua o decizie de cumpărare și că pot beneficia de un drept de retragere fără a fi nevoiți să ofere o justificare pentru decizia lor.

În Noiembrie 2023, Uniunea Europeană a adoptat Directiva (UE) 2023/2673, destinată să modernizeze și să armonizeze reglementările privind contractele de servicii financiare încheiate la distanță. Această directivă aduce modificări esențiale Directivei 2011/83/UE, extinzându-i domeniul de aplicare și consolidând protecția consumatorilor în contextul digitalizării accelerate a serviciilor financiare.

1. Scurtă introducere

Potrivit Directivei 2011/83/UE, contractele încheiate la distanță sunt definite ca acele contracte de furnizare de bunuri sau servicii încheiate între un comerciant și un consumator în cadrul unui sistem de vânzare sau de prestare de servicii la distanță organizat de comerciant, fără prezența fizică simultană a părților.

2. Obiectivele Directivei (UE) 2023/2673

Noua Directivă își propune să adapteze cadrul legal existent la noile realități tehnologice și de piață, introducând reglementări specifice pentru serviciile financiare la distanță, care includ serviciile bancare, creditarea, asigurările, pensiile private, investițiile și plățile.

2.1 Informațiile precontractuale

Profesioniștii sunt obligați să furnizeze informații detaliate și accesibile cu cel puțin o zi înainte de a lega consumatorul de un contract, asigurându-se că acesta are timpul necesar pentru a evalua și compara ofertele.

2.2 Dreptul de retragere

S-a clarificat și extins aplicabilitatea dreptului de retragere, introducându-se cerințe pentru ca procedura de retragere să fie la fel de simplă ca și cea de încheiere a contractului. Facilitățile de retragere trebuie să fie ușor accesibile și să folosească formulări clare, cum ar fi: „Retrageți-vă din Contract aici".

2.3 Consilierea adecvată

Profesioniștii trebuie să ofere explicații adecvate și gratuite despre serviciile financiare propuse înainte de încheierea contractului, pentru a ajuta consumatorii să înțeleagă dacă serviciile sunt potrivite pentru nevoile și situația lor financiară.

2.4 Intervenția umană

În era digitalizării, unde instrumentele automatizate cum ar fi consilierii robotici sau chatbot-urile devin omniprezente, consumatorii pot solicita intervenția umană, asigurându-se că pot primi asistență personalizată atât în faza precontractuală, cât și pe parcursul derulării sau reînnoirii contractului.

2.5 Implementarea Directivei

Directiva (UE) 2023/2673 stabilește un cadru clar pentru transparența și echitatea contractelor de servicii financiare la distanță. Statele membre sunt obligate să transpună aceste reglementări în legislația națională până la data de 19 Decembrie 2025 și să le aplice începând cu data de 19 Iunie 2026.

Considerații finale

Directiva (UE) 2023/2673 marchează un progres semnificativ în adaptarea cadrului legislativ la dinamica rapidă a tehnologiei și la evoluția continuă a modurilor de interacțiune între consumatori și profesioniști în sectorul financiar. Aceasta vizează asigurarea unui grad superior de securitate și transparență pentru consumatori, întărind în același timp funcționarea eficientă a pieței interne.

Referință: Directiva (UE) 2023/2673 pe EUR-Lex

← Ascensiunea instituțiilor financiare nebancare în ... Aspecte juridice și interpretări ale clauzei de re... →